Trauma ocluzală (Ocluzia traumatica) apare ca urmare a unor solicitări dizarmonice, prin forţe care acţionează nociv asupra structurilor dento-parodontale nefiziologice prin intensitate, direcţie (în mod normal forţele ocluzale se trasmit în axul lung al dinţilor iar patologic, în afara acestuia), durata, frecvenţa şi punctele în care sunt  aplicate. Efectele ocluziei traumatice se manifestă la nivelul tuturor structurilor aparatului dento-maxilar: parodontală, dentară, musculară şi articulară şi pot determina, cu trecerea timpului, pierderea unităţilor masticatorii şi a funcţionalităţii ADM (aparatului dento-maxilar). În funcţie de etiologie, trauma ocluzală poate fi acută sau cronică. Trauma ocluzală acută este cauzată de accidente traumatice, direct prin interpunerea unor obiecte dure între arcadele dentare şi indirect, prin lovituri accidentale sau chiar agresiuni fizice. Trauma ocluzală cronică se produce în urma hipersolicitarii unităţilor dentare în cazul edentatiilor (suferă dinţii vecini edentaţiei), parafunctiilor ocluzale: bruxism  nocturn sau diurn, obiceiuri vicioase. În funcţie de statusul de sănătate al parodontiului marginal, putem avea de a face cu: Un parodonţiu iniţial sănătos, normal, situaţie în care trauma ocluzală este primară, iar leziunea patologică este rezultatul unor cauze variate: erupţii accelerate ele dinţilor, obturatii sau coroane incorect adaptate ocluzal (prea înalte) care determina  contacte premature, tratamente ortodontice incorect conduse(aparate ortodontice necorespunzătoare), scrâşnirea sau încleştarea dinţilor (bruxism), interferenţe cauzate de dinţi care au migrat, obiceiuri vicioase ocluzale. Un parodonţiu bolnav, afectat , ce caracterizează trauma ocluzală secundară. La nivelul structurilor dento-parodontale există mecanisme de adaptare şi de reglare a forţelor ocluzale. Atunci când aceste mecanisme sunt epuizate prin forţe masticatorii exagerate, vor apărea leziuni traumatice de genul atrofiei sau necrozei, ca urmare a compresiei  ţesuturilor şi a vaselor sanguine. Sunt considerate nocive acele forţe care acţionează continuu, cu intensitate mică sau crescută, dar cu o durata lungă şi frecvenţa mare. Forţele orizontale au un potenţial traumatizant mai mic, prin faptul că punctul lor de aplicare este mai apropiat de centrul de rotaţie al dintelui implicat în conflictul ocluzal. Cele mai nocive forţe pentru parodonţiu sunt forţele de torsiune, care au potenţialul de a induce apoziţie sau chiar luxaţie dentară. Trauma ocluzală primară se caracterizează prin faptul că manifestările clinice nu evoluează însoţite de durere, nu modifică poziţia inserţiei epiteliale şi nu produc apariţia de pungi osoase. În schimb, poate determina mobilitate dentară patologică şi modificări de poziţie ale dinţilor, prin fenomene de necroză osoasă şi liza osoasă care pot afecta 1 sau 2 dinţi. Această afecţiune poate fi prevenită sau tratată prin echilibrare ocluzală corectă şi tratament ortodontic. Trauma ocluzală secundară are o evoluţie mai gravă, acţionând pe un parodonţiu deja bolnav şi poate afecta zone mai extinse, de la un grup dentar, până la toţi dintîi. Aceasta poate accelera boala parodontală prezentă, se însoţeşte de prezenţa pungilor osoase şi gingivale şi de migrarea apicală a inserţiei epiteliale. Se tratează specific prin echilibrare ocluzală, parodontală şi ortodontică.

Ocluzia traumatica