Agenezia dentară sau anodonția desemnează lipsa congenitală a mugurelui dentar și, ulterior, a dintelui corespunzător de pe arcadă, fiind una dintre anomaliile dentare de număr. Nu de puține ori se asociază și cu alte anomalii oro-dentare, cum ar fi dentinogeneza imperfecta, despicături labio-palatine, hipoplazie de smalț etc. Incidența acestei anomalii este influențată de tipul dentiției (temporară/permanentă), sex, de factori demografici și geografici, dar s-a constatat că există și o componentă genetică, ereditară. Din punct de vedere genetic, anodonția este o afecțiune transmisă prin 3 mecanisme: autozomal dominant, autozomal recesiv sau X-linkat. Diferitele fenotipuri (variațiuni) ale anodonției se datorează unor mutații la nivelul genelor ce codifică diferite proteine cu rol de molecule semnal, factori de transcripție, receptori membranari (receptorul pentru factorul de creștere al fibriblaștilor FGFR), mutații care se manifestă în perioada precoce a dezvoltării embrionare a segmentului cranio-facial. Persoanele afectate din cadrul unei familii prezintă variațiuni în ceea ce privește localizarea, al simetriei, sau al numărului de dinți lipsă, iar în această situație, pare că dentiția permanentă este principala țintă. Agenezia dinților temporari (de lapte) este estimată cu o incidență de 0,5-0,9% și coexistă cu anomalii precum dinți supranumerari sau dinți fuzionați, toate acestea apărând, de obicei, în zona anterioară a arcadelor dentare. De asemenea, ca o regulă, dacă un dinte de lapte lipsește de pe arcadă, corespondentul său permanent va lipsi, deopotrivă. În ordinea frecvenței, pot lipsi de pe arcadă următorii dinți: molarii de minte, premolarul 2 superior/inferior (în asociere cu alte anodonții), incisivul lateral maxilar (în general izolat). Absența molarului de minte trebuie privită într-un context clinic larg, întrucât probabilitatea ca și alți dinți să nu fie prezenți pe arcadă crește de circa 10-12 ori în această situație. Alte abateri asociate ageneziei molarului 3 sunt reducerea în dimensiuni a dinților restanți și întârzierea dezvoltării altor dinți. De exemplu, daca un molar de minte este absent, dinții din același cadran vor avea o formare și o erupție întârziată, în speciali dinții cei mai distali (premolari, molarii 1 și 2). Ageneziile dentare, cum spuneam, pot fi situații izolate sau se pot întâlni în asocieri cu alte malformații dentare sau somatice, realizând diferite sindroame. Iată câteva exemple:

• agenezia incisivului lateral superior cu rotația premolarului și invers
• agenezii dentare și erupția palatinizată (spre posterior) a caninului superior, dar și transpoziție de canin superior cu premolar 1 superior
• agenezie dentară și microdonție (dinți de volum redus)
• sindromul Witkop asociază agenezie dentară cu tulburări de creștere a unghiilor
• displazia ectodermală hipohidrotică asociază agenezii dentare cu eczeme, incapacitatea de a transpira corespunzător (generând hipertemie, cu potențial letal) etc

Lipsa dezvoltării anumitor dinți periclitează nu doar dimensiunea și forma normale ale celorlalți dinți, dar și structura acestora. Apar deficiențe de mineralizare, ceea ce crește riscul de carie al acestor indivizi, dar și cuspizi imaturi, care nu pot efectua o funcție masticatorie satisfăcătoare, determinând dezechilibre ocluzale și, mai târziu, articulare (vezi Articulația Temporo-Mandibulară). În concluzie, agenezia unui dinte nu este aproape niciodată un fenomen izolat și antrenează și alte anomalii de dezvoltare embrionară cu răsunet grav asupra individului, pe care un medic stomatolog trebuie să le recunoască și sa le identifice. Totodată, deși se acceptă ideea ca agenezia ultimului molar este o marcă a evoluției filogenetice umane, nu putem considera acest lucru inofensiv, impunându-se căutarea altor semne de deficiență în dezvoltarea dentiției permanente.