Cand vorbim despre fobii, cea de dentist pare sa fie printre cele mai raspandite din lume. Cu toţii am auzit sau chiar trăit acea stare de teamă, de frică atunci când ne gândim la dentist! Dar de ce? Ce anume provoacă anxietatea? Dacă ne uităm cu atenţie, vom observa că această “frică de dentist” este de fapt una alcătuită din mai multe componente. De cele mai multe ori NU are nici o legătură cu medicul dentist sau cu stomatologia în sine. În peste 90% din cazuri, frica de dentist înseamnă de fapt frica de a pierde controlul, frica de ace, frica de a avea un corp străin în trupul tău, frica de lumini puternice, frica de sunete, frica de necunoscut, etc. După cum vedem, toate aceste temeri au prea puţin sau deloc de-a face cu medicul stomatolog sau cu cabinetul de stomatologie! Însă, toate acestea apar în “preajma” medicului stomatolog şi se confundă cu acesta, cu ideea de dentist! Este ca şi cum am merge pe stradă şi trecând pe lângă o grădiniţă, latră un câine iar aceasta ne sperie foarte tare! Este foarte posibil şi plauzibil să asociem acea frică cu un câine, însă în acelaşi timp, este foarte posibil să o asociem cu grădiniţa sau cu copiii care ies de la grădiniţă. În acelaşi fel, asociem sunetul sau mirosul de dentist cu ideea de frică şi aceasta poate genera starea de anxietate sau chiar de panică! Ce putem face în aceste situaţii? Am creat aici, pentru voi, o scurtă listă de idei pe care să le puneţi în aplicare. Desigur, această listă ar putea fi mult mai lungă însă chiar şi aceste 5 puncte, dacă le puneţi în practică şi le aplicaţi în mod consecvent, veţi observa cum va genera schimbări majore în rezultatele pe care le aveţi în cabinet. 1) Vocea În primul rând să ne amintim vechiul dicton românesc “Vorba dulce mult-aduce”! O voce caldă, calmă şi de ce nu, chiar jucăuşă, este unealta cea mai eficientă pe care o puteţi folosi în orice intervenţie stomatologică. Asta va ajuta pacientul să se calmeze, transmiţând în acelaşi timp mesajul că stiţi ce faceţi, că sunteţi un profesionist, un specialist, fiind astfel “pe mâini bune”. 2) Ascultarea Trebuie să învăţaţi să vă antrenaţi urechea şi să ascultaţi semnele transmise de pacient. Fiţi atenţi la ce spune, ce cuvinte foloseşte. Atenţi la cum se exprimă, care este tonul vocii sale, care este intonaţia, căror cuvinte le dă mai multă greutate, ce contează mai mult pentru el. Toate aceste detalii vă indică foarte clar ce anume trebuie să spuneţi astfel încât să îl ajutaţi să se relaxeze. Odată ce ţi-a spus ce are de spus, comunică cu el calm, relaxat, degajat spunându-i cuvinte cheie, bazat pe informaţia pe care tocmai ţi-a dat-o. Exemplu: Mi-e frică de “tirbuşonul” ăla care mă sfredeleşte şi drept urmare o să mă doară de înnebunesc! Răspuns:  Am înţeles ce vrei să zici! Şi mie mi-ar fi, dacă aş fi în locul tău. Doar că, am evoluat mult de atunci, avem aparatură mult mai performantă iar “piesa/jucăria/chestia aia micuţă” nu va crea nici un disconfort pentru că este mult îmbunătăţită şi, în plus, noi nu suntem aici pentru a crea vreo senzaţie neplăcută ci, dimpotrivă, pentru a vă ajuta să vă recăpătaţi starea naturală de bine. Şi asta vă doriţi, nu-i aşa? Practic, am înlocuit “tirbuşonul” cu “piesa/jucăria/chestia micuţa/obiectul/etc”, am înlocuit “durerea” cu “disconfortul”, am înlocuit senzaţia de “înnebunesc” cu “starea naturală de sănătate” şi în plus, i-am vorbit despre avansul tehnologic care face totul să fie mult mai uşor. De asemenea, am încheiat printr-o întrebare al cărui răspuns este unul afirmativ, aducându-l astfel mai aproape (psihologic) de noi. 3) Observarea Observaţi gesturile şi limbajul corporal al pacientului. Din momentul în care ajunge în sala de aşteptare, până când este pe scaun. La fel ca şi vocea şi vocabularul, limbajul corporal ne spune foarte multe despre o persoană. Odată ce identificăm semnalele de anxietate pe care le prezintă acesta, putem să prezentăm ceea ce urmează să facem în termeni meniţi să îl linsitească şi calmeze. Care sunt aceste semne? Mâinile încleştate, frecarea palmelor sau a degetelor, maxilare încleştate, ticuri nervoase, spasme musculare, agitaţie, privire evitantă, etc. În unele cazuri, ajută să îi spuneţi chiar direct în faţă că aţi observat limbajul său corporal şi că nu este nevoie de el, însoţind toate aceste cuvinte pozitive,pe un ton calm şi atitudine relaxată. Un element foarte important care ajută aici este ceea ce se numeşte “pacing and leading”. Pacing înseamnă să copiezi gesturile, poziţia, respiraţia interlocutorului fără a fi ostentativ. Este ca şi cum ai fi o oglindă pentru el. Acest lucru crează o conexiune între voi şi automat se va simţi mai relaxat, mai calm, în largul său, în siguranţă. Odată ce ai obţinut acest lucru, această conexiune, poţi să treci de la “pacing” la “leading”, adică să conduci discuţia, atmosfera din cabinet. Practic, acum îl poţi conduce cu uşurinţă către o stare de calm, de relaxare şi drept urmare, către un deznodământ fericit al vizitei sale. 4) Atmosfera Atmosfera curată din cabinetul de stomatologie aduce de cele mai multe ori a spital. Iar spitalul nu este pentru nimeni un loc fericit. Există o glumă foarte amuzantă despre spital: Este singurul loc unde un rezultat pozitiv înseamnă ceva negativ! Automat, intrând într-o astfel de atmosferă ni se aprind toate beculeţele şi devenim instant extrem de atenţi, de vigilenţi şi de anxioşi. Pentru a atenua cât mai mult acest lucru, căutaţi să amenajaţi cabinetul astfel încât să fie cât mai primitor şi relaxant, în loc de steril şi spitalicesc. Reţineţi: starea de calm, relaxat şi degajat trebuie să emane nu doar din voi, ci din întreagă atmosfera a cabinetului 5) Pacientul: Un ultim aspect pe care vreau să vi-l prezint acum este poate şi cel mai important! Pentru a ajuta pacientul să aibă o experienţă cât mai plăcută, îl puteţi ghida astfel încât chiar el să se ajute pe el însuşi. Câteva sfaturi pe care i le puteţi oferi: - să respire profund, continuu, constant - să respire abdomninal, cu alte cuvinte, să împingă aerul în jos în stomac, şi chiar fizic să împingă abdomenul când inspiră şi expiră, creând chiar o mişcare mecanică a zonei abdomninale - să creeze cât mai multă salivă în gură şi să facă asta, chiar dacă voi îl aspiraţi. Ideea este ca el să fie focalizat pe a crea salivă şi nu pe ceea ce faceţi - să îi daţi ceva de făcut mental, astfel încât mintea să să fie mereu ocupată Mintea, respiraţia şi senzaţia sunt conectate. Dacă acţionezi asupra uneia dintre ele, automat le influenţezi şi pe celelalte! Atenţie!  Anxietatea apare atunci când mintea noastră crează scenarii pe care le ia de bune! Atunci când suntem stresaţi sau anxioşi, respirăm clavicular şi simţim mereu că rămânem fără aer, gura se usucă şi suntem parcă blocaţi în acea imagine/idee negativă pe care o avem în cap! Pentru a evita şi elimna acest lucru, creăm chiar noi premizele care blochează această reacţie în lanţ. Îi spunem deci clientului să respire profund, relaxat, chiar dacă va trebui să se forţeze să facă asta, să respire ca şi cum ar împinge aerul până în partea inferioară a pântecului. Îi spunem să se gândească constant să creeze salivă abundent în gură şi, în acelaşi timp îi dăm de lucru mental. Spre exemplu, să facă adunări sau scăderi sau să îşi imagineze că se plimbă pe o plajă unde el se simte complet în siguranţă şi relaxat. Când este acolo, pe acea plajă, va face semn şi atunci începeţi lucrarea. Sunt convins că dacă veţi aplica fie şi numai un singur punct din cele 5 veţi observa schimbări majore în interacţiunea cu pacientii vostri iar aceştia vor avea în sfârşit o experienţă mult mai pozitivă “la dentist”. Aştept cu interes comentariile şi sugestiile voastre.

Articol scris de Eugen Popa, Trainer si Specialist in Hipnoza

(www.hipnoza.ro)