Sistemul Myobrace este o abordare fără bracketi pentru îndreptarea dintiilor şi a maxilarelor.
Tratamentul folosește tehnici ortodontice miofuncționale, care se adresează igienei dentare deficitare, considerată adevărata cauză a dinților cu anomalii de poziție, și utilizează forțe mici și intermitente pentru a alinia dinții.
Tehnicile ortodontice miofuncționale au fost practicate de către medicii ortodonți și medicii dentiști din întreaga lume de mai bine de 50 de ani. Acestea implică utilizarea unor aparate dentare mobile, care sunt purtate doar 1-2 ore pe zi și peste noapte, în timpul somnului.
Utilizarea de zi cu zi a Myobrace combinată cu activități regulate (pentru a îmbunătății respirația, funcția musculară și limba) are ca rezultate dinții drepți și corect funcționali, ceea ce duce la dezvoltarea optimă și un zâmbet sănătos.
Care sunt cauzele anomaliilor de poziţie ale dinţilor?
Cercetările de ultimă oră au arătat că înghesuirile dentare, dezvoltarea incorectă a maxilarelor și alte probleme ortodontice nu sunt datorate dinților mici de la nivelul maxilarelor prea mari sau factorilor ereditari. Respirația orală, interpunerea limbii între dinți și suptul degetului, cunoscute ca obiceiuri miofuncționale incorecte, sunt adevăratele cauze ale acestei probleme. Alergiile, astmul bronșic și postura cu gura deschisă de asemenea contribuie la dezvoltarea incorectă a maxilarelor. Odată cu înaintarea în vârstă, majoritatea oamenilor au avut cel puțin una dintre aceste probleme miofuncționale, care au fost cauza dezvoltării incorecte a dinților și a feței.
Tratamentul ortodontic cu bracketi, cu sau fără extracții, nu se adresează abordării cauzelor dinților cu anomalii de poziție. De aceea, este foarte important ca, odată ce bracketii au fost îndepărtați, să se poarte un aparat de contenție pe o perioadă cât mai lungă de timp, deoarece, în timp, dinții au tendința de a reveni la poziția inițială. Acest aparat este creat pentru a fi utilizat în mod repetat, pentru a antrena limba să se poziționeze corect, retragerea musculaturii orale și exercitarea unor forțe ușoare pentru alinierea anatomică a dinților.
Purtarea aparatului Myobrace în fiecare zi pentru câteva ore, dar și noaptea, în timpul somnului, asociată cu o serie de exerciții miofuncționale zilnice, este tot ce este necesar în tratamentul cu acest aparat. În anumite situații, se poate recomanda aplicarea brackeților pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a ajuta la o aliniere optimă a dinților. Sistemul Myobrace este recomandat în special copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, deoarece procesul de creștere este în plină dezvoltare, dar poate fi folosit și de adulți, deși obiceiurile miofuncționale sunt mai dificil de corectat.
Principalele obiective ale sistemului Myobrace:
- - Corectarea respiraţiei nasale cu gură închisă
- - Corectarea pozitiei limbii
- - Înghiţire fără activitate a buzelor
- - O bună dezvoltare faciala
- - Fără bracketi sau extracţii dentare
- - Dinţi corect aliniaţi
Sistemul Myobrace se bazează pe o experiență de peste 20 de ani în corectarea ortodontică a problemelor dentare fără a fi necesară aplicarea bracketilor. Acest sistem a demonstrat că poate avea o dublă funcție: corectarea obiceiurilor orale care cauzează o dezvoltare anormală a dinților și generarea unor forțe minore pentru alinierea corectă a dinților. Această tehnică este utilizată de către medicii dentiști din peste 100 de țări din lume.
Comentarii