Remedii naturiste durere de dinti

Cu toţii am experimentat măcar o dată în viaţă sâcâitoarea durere de dinţi, care îţi strică bună dispoziţie, iar dacă apare şi la ocazii importante, sărbători sau vacanţe,se poate transforma într-un adevărat coşmar. Dar dacă v-aş spune că există modalităţi naturiste, pentru acasă, de alinare a durerii, cel puţin până ajungeţi la medicul dentist?

61469182

De exemplu, o soluţie pentru clătit gura cu sare de mare. Într-o cană cu apă caldă, adăugaţi o lingură de sare de mare şi aşteptaţi să se dizolve; apoi puteţi clăti riguros, în special în zona afectată, de mai multe ori pe zi, până durerea trece. Aveţi grijă să nu înghiţiţi soluţia! Mestecaţi scoarţă de frasin galben sau aplicaţi o pastă din scoarţă pisată amestecată cu puţină apă. Extractul de vanilie: îmbibaţi o bucată de pansament în acest extract de vanilie şi aplicaţi-o în locul dureros. Alte extracte care au acelaşi efect, sunt: extractul de migdale, de mentă şi de lămâie. vanilie  Ceaiurile de hamei, valeriana sau de lăptuci sălbatice alină durerile dentare pentru că au efect calmant asupra sistemului nervos. Puneţi un tampon de vată înmuiată în tinctura de echinaceea sau ulei de cuişoare (cuisoarele conţin un anestezic folosit adesea de medicii stomatologi numit eugenol) pe dintele afectat. Curatati cu peroxid de hidrogen.  Astfel, va curata zona afectată şi va ajuta la diminuarea durerii. Asiguraţi-va că vă clătiţi gură cu apă şi feriţi-vă să înghiţiţi  peroxidul. Se va face astfel: înmuiaţi un beţişor de ureche în peroxidul de hidrogen, aplicaţi-l doar pe zona afectată, apoi repetaţi. Bicarbonatul de sodiu: luaţi o bucată de pansament, umeziţi-o cu puţină apă, apoi îmbibaţi-o în bicarbonat după care aplicaţi-o în acea zona. Puteţi face, de asemenea, o apă de gură,prin amestecarea unei linguri cu vârf de bicarbonat de sodiu, într-un pahar mic cu apă călduţă. Lăsaţi să se dizolve, apoi clătiţi gură. Castravetele: tăiaţi o bucată proaspătă de castravete şi ţineţi-o în zona inflamată.castraveti 4   Uleiul din arborele de ceai: doar o picătură sau două din acest ulei sunt de ajuns pentru a avea un efect benefic. De asemenea, puteţi îmbiba o bucată de pansament în ulei şi apoi îl aplicaţi pe locul dureros sau adăugaţi câteva picături de ulei într-un pahar mic cu apă călduţă şi clătiţi gură. Vă puteţi face propria apă de gură, cu ingrediente naturale, care să vă ajute nu numai să aveţi o respiraţie proaspătă şi să ţineţi la distanţă bacteriile, dar care are şi efect de reducere a inflamaţiei, specifice durerilor de dinţi. Astfel, puteţi amesteca o linguriţă de pudră de mentă în 200 ml de apă, lăsaţi la fiert 30 de minute, strecuraţi şi lăsaţi să se răcească. Pentru durerile dentare şi nu numai, luaţi o linguriţă din acest amestec, diluaţi în jumătate de pahar cu apă şi clătiţi gură de 5-6 ori pe zi. Sucul de ceapă, fiind bogat în compuşi sulfurici, sucul de ceapă conţine agenţi care distrug bacteriile. Ca să scăpaţi de disconfort, luaţi o lingură de suc proaspăt, făcut lastorcătorul de fructe din ceapă şi flori de ceapă. Un alt lucru ar fi să inmuiati un bureţel demachiant în suc de ceapă şi să-l aşezaţi pe gingia care doare. Aşa că înainte să apelaţi la pastile, puteţi să va amelioraţi durerea cu ceea ce va oferă bogata natura.

Comentarii

Articole similare

Istoria periutei de dinti
Istoria periutei de dinti
Periuţa de dinţi face parte din pachetul de îngrijire minimă, cu rolul bine definit de igienizare a cavităţii bucale, găsindu-se în sute de modele pe rafturile magazinelor, adaptate pentru vârstă,...
Istoria pastei de dinti
Istoria pastei de dinti
Pasta de dinți reprezintă, în ziua de azi, un obiect de igienă indispensabil, iar educația privind igiena orală este la un nivel ridicat. Dar care este, însă, originea pastei de dinți? Cum s-a...
Cum aleg pasta de dinti ?
Cum aleg pasta de dinti ?
De foarte multe ori ne găsim în faţa raionului de paste de dinţi întrebându-ne: ce pastă de dinţi îmi cumpăr de data aceasta? Care e cea mai buna? De ce sunt atât de multe tipuri de paste de dinţi? ...
Herpesul
Herpesul
Herpes virusurile sunt o familie de virusuri patogene exclusiv la om, extrem de contagioase (se transmit prin contact direct), ce declanșează boli recidivante, cu perioadă de latență și pot...