Herpes virusurile sunt o familie de virusuri patogene exclusiv la om, extrem de contagioase (se transmit prin contact direct), ce declanșează boli recidivante, cu perioadă de latență  și pot determina malignizări. Din această clasa fac parte virusul Varicelei-Zoster, virusul Epstein-Barr, Cytomegalovirusul, virusul Herpes Simplex. Dintre acestea, de mare interes pentru medicul stomatolog este virusul Herpes Simplex, cu cele doua tulpini ale sale, VHS-1 și VHS-2, deoarece se manifestă frecvent în rândul pacienților și trebuie recunoscut cu precizie, pentru a evita transmiterea lui ulterioară. Primoinfecția cu VHS are loc, de cele mai multe ori, în copilărie, dar orice vârsta este vulnerabilă. Ea se produce prin expunere directă a individului la acest virus, pe calea unor leziuni ale pielii sau ale mucoasei orale. Odată ce a trecut poarta de intrare, virusul invadează celulele epidermului sau dermului (două dintre straturile pielii/mucoasei) și se multiplică. Epiteliul șanțului gingival este considerat rezervorul principal pentru acest virus. De cele mai multe ori (peste 90% din cazuri), primoinfecția are o evoluție subclinică, deci trece neobservată. În celelalte cazuri, când boala se manifestă, spunem că s-a produs o gingivo-stomatită herpetică primară. Cum recunoaștem gingivo-stomatita herpetică? Erupția are aspect veziculos (ca niște bășicuțe), localizate de obicei pe gingia fixă, dar se poate evidenția și pe restul mucoasei orale, de exemplu pe limbă sau la limita dintre roșul buzei și piele. Veziculele se sparg și se ulcerează rapid, însoțindu-se de dificultate în masticație, febră și inflamarea ganglionilor loco-regionali (limfadenopatie), aceste manifestări desfășurându-se pe o perioadă de 2-7 zile. Leziunile se vindecă, de regulă, spontan și fără a lăsa în urmă cicatrici, după circa 8-15 zile. După vindecarea locală, virusul nu dispare din organism, ci migrează de-a lungul fibrelor nervoase senzitive ce inervează aria afectată inițial, cantonându-se în ganglionul nervului respectiv, unde rămâne în stare de latență. Virusul Herpes  Simplex-1 se va localiza în ganglionul Gasser al nervului trigemen. Reactivarea infecției se face prin parcurgerea traseului nervos în sens invers și apariția unei erupții mai puțin severe, localizate, fără a fi afectată starea generală a organismului, aceasta fiind infecție herpetică secundară. Când o astfel de erupție apare, trebuie să o diferențiem de aftele bucale, ținând cont de câteva aspecte:

• leziunile herpetice apar pe mucoasa fixă, keratinizată, de regulă pe gingie și palatul dur, în timp ce aftele apar la nivelul mucoasei mobile, nekeratinizate
• ulcerele aftoase, spre deosebire de cele herpetice, depășesc 5 mm și sunt extrem de dureroase
• ulcerele aftoase pot lăsa cicatrici după vindecare

Herpesul labial este o altă formă recurentă extrem de des întâlnită, neplăcută și stânjenitoare pentru individul afectat. El apare la locul producerii leziunilor primare, după perioade nedeterminate de timp, responsabil fiind, în 95% din cazuri, tot VHS-1. Recidivele se produc datorită unor factori declanșatori precum:

• expunere prelungită la frig sau la soare
• stres psihic sau emoțional
• traumatisme locale (mușcarea buzelor, arsuri, leziuni produse de brackeții aparatelor ortodontice)
• alimente bogate în aminoacidul arginină (ciocolată, alune, nuci)
• perioada ciclului menstrual
• stări de imunodepresie etc.

Cum recunoaștem herpesul labial? Înainte de erupția propriu-zisă, individul acuză senzație de arsură sau furnicături la locul unei ușoare tumefieri (umflături). Ulterior apare un grup de vezicule ”în buchet” de aproximatix 2-3 mm, care se sparg, se unesc și formează o ulcerație unică ce se va acoperi de o crustă. Veziculele ulcerate pot fi dureroase în ce persoana mănâncă sau vorbește. Unii pacienți acuză, de asemenea, dureri de cap, greață, ușoară creștere a temperaturii. Deoarece leziunile herpetice sunt extrem de contagioase, pacientul trebuie educat și informat despre riscul autoinfectării și infectării persoanelor din jurul său. Infectările se produc la nivelul degetelor (panarițiu herpetic), la pacienții care care își rod unghiile sau dacă medicul nu folosește mănuși în timpul actului stomatologic, prin contact direct cu leziunea de la nivelul buzelor sau cu saliva. Medicul trebuie să fie extrem de prudent în aceste cazuri, deoarece panarițiul este foarte dureros și îl poate scoate din circuitul profesional o perioadă de până la 2 săptămâni. Deosebit de neplăcută și periculoasă este keratoconjunctivita herpetică (herpesul ocular), care se produce când picăturile de salivă infectată ajung pe ochiul neprotejat al pacientului sau clinicianului. Această formă de herpes este, de asemenea, invalidantă pentru personalul medical o perioadă de 1-2 săptămâni, iar netratată poate conduce chiar la pierderea ireversibilă a vederii. Cum putem evita răspândirea infecției herpetice în cabinetul stomatologic? 1. Educarea pacienților - medicul își va informa pacienții pentru ca aceștia să poată recunoaște formele de herpes și să se reprogrameze, după vindecarea leziunilor. 2. Purtarea echipamentului de protecție de către medic, în special mănuși și ochelari este esențială pentru prevenirea infecțiilor periunghiale și oculare ce pot afecta activitatea obișnuită a medicului. Purtarea cu rigoare a echipamentului scade riscul trasmiterii încrucișate a virusului, de la un pacient la altul, prin intermediul medicului. Este recomandat ca pe durata manoperelor ce produc mari cantități de aerosoli (detartraj, șlefuiri de bonturi), pacienții să fie și ei echipați cu ochelari de protecție.