Zambetul de Hollywood

Zambetul de Hollywood


Atât filmele de lung metraj care rulează în cinematografe, cât şi cele rulate de televiziuni, ecranizează situaţii în care persoane normale, în care se pot regăsi cei care le vizionează, sunt prezentate repetat în postura de eroi, aceştia devenind modele de urmat pentru cei care urmăresc aceste producţii. Pot fi influenţate astfel generaţii întregi, obiceiurile personajelor din filme sau ale actorilor fiind copiate şi imitate - de la aspecte fizice şi până la comportament sau principii teoretice.

Prin natura sa vizuală, industria televiziunii si a filmelor impune celor care sunt proiectaţi pe ecran să arate cât mai perfect, căutăndu-se corectarea defectelor şi îmbunătăţirea aspectului fizic.

Cum zâmbetul este un element important al fizionomiei şi are o valoare centrală în expresia facială a unui individ, cei din industria filmelor au căutat ca elementele care îl alcătuiesc să fie perfecte, astfel actorii trebuie să prezinte un zâmbet cât mai plăcut şi cât mai curat, cu dinţi drepţi, bine potriviţi cu fizionomia acestuia şi nu în ultimul rând, cât mai albi - zambetul de Hollywood. Acest eveniment a avantajat în mod indirect stomatologia făcând unele tratamente precum faţetele dentare foarte căutate, nu numai de cei din industria filmelor şi a televiziunilor cât şi de publicul larg, participând astfel considerabil la evoluţia şi promovarea esteticii dentare.Pentru a obţine un zâmbet cu adevărat remarcabil - zambetul de Hollywood - de cele mai multe ori nu sunt suficiente o pastă de dinţi nouă şi o şedinţă sau două de albire dentară, trebuie să fie luate în considerare aspecte precum forma, înălţimea, grosimea sau diferite proporţii între gingie şi dinţi.

Astfel intră în calcul o gama largă de tratamente stomatologice care pot varia în funcţie de caz.

Dacă tratamentele care fac posibil zambetul de Hollywood erau în trecut accesibile doar persoanelor înstărite precum vedetele din filmele americane sau fotbalistilor celebri, astăzi pot fi obţinute în aproape orice cabinet sau clinică stomatologică la preţuri rezonabile.

Acest fapt se datorează avansului tehnologic al stomatologiei din ultimii ani care a condus către automatizarea proceselor de fabricare a elementelor incluse în anume tratamente. Astăzi o coroana integral ceramică nu este doar mai ieftină ci poate fi realizată şi mult mai rapid, pacientul poate primi tratamentul în aceeaşi zi.

Albirea dentară, faţetele dentare sau restaurările protetice din materiale fizionomice precum ceramica sau zirconiul sunt considerate elemente principale ale unui zâmbet pe care majoritatea oamenilor îl asociază cu Hollywood-ul şi cu vedetele din filme. Însă în unele cazuri tratamentele menţionate joacă doar un rol complementar în obţinerea rezultatul final.

Printre tratamentele utilizate în cadrul esteticii dentare şi nu numai, care se folosesc pentru a îmbunătăţi aspectul dinţilor sau  zâmbetul cu totul se pot enumera:

  • Tratamente restaurative: Pentru a se asigura că nu vor aprea complicaţii ale unor carii neaşteptate sau a unora tratate necorespunzător care să pună în pericol viitoarele rezultate, medicul vă poate sugera ca acestea să fie efectuate înainte de tratamentul cu rol estetic.
  • Tratament Ortodontic: Chiar dacă ortodonţia este considerată eronat adresată exclusiv copiilor şi adolescenţilor aceasta poate juca roluri definitorii în stabilirea unui plan de tratament din cadrul esteticii dentare. Dictează posibilitatea unor alte tratamente şi joacă un rol crucial în posibilitatea ca anumite rezultate să fie obţinute. Dinţii care nu se încadrează în forma arcadei dentare nu pot fi acoperiţi cu faţete, coroane sau lucrări şi nici extraşi şi apoi înlocuiţi cu implanturi. În ciuda faptului că este rar menţionat ca şi posibilitate de tratament, în multe cazuri folosirea unui aparat dentar reprezintă primul aspect care se ia în calcul în cadrul esteticii dentare.

  • Albirea dentară: Probabil cel mai folosit tratament de cosmetizare dentară, albirea dentară poate da rezultate foarte bune dacă sunt îndeplinite unele contidii care fac împreună cu modalităţile multiple de albire din acest subiect unul care nu poate fi sintetizat pe scurt.

Afla mai multe despre:       Albirea Dentara                Pret Albire Dentara

  • Tratament Parodontal: Trecerea de la gingie la dinte sau lucrare (o coroană sau o faţetă) reprezintă zona unde este sesizat cel mai frecvent faptul că dintele este fals. În acelaşi timp forma dinţilor şi modul în care se continuă fiecare cu gingia formează contururi gingivale care impun simetrie. Aceste aspecte sunt luate în calcul în cadrul unui tratament estetic integral şi fac parte din chirurgia parodontală.

inaltime-dinti-si-gingieInainte si dupa micsorarea latimii gingivale si inaltarea coroanei dentare

  • Faţetele dentare: Multe dintre rezultatele spectaculoase obţinute în cadrul esteticii dentare nu pot fi posibile fără faţete dentare. Sub denumirea de “Faţete dentare” se regăsesc însă o serie de tratamente diferite din punct de vedere al modurilor sau a materialelor din care sunt obţinute.

Afla mai multe despre:         Fatetele Dentare                          Pret Fatete Dentare

  • Coroanele ceramice: Dacă dinţii nu prezintă condiţiile necesare pentru faţete dentare aceştia vor fi acoperiţi cu ajutorul coroanelor din materiale fizionomice.
  • Implanturi dentare: În cazurile în care pacientul nu prezintă anumiţi dinţi se poate impune inserarea unor implanturi dentare care să corecteze absenţa unui dinte sau a unui grup de dinţi. Peste aceste implanturi se vor pune apoi coroane sau diferite lucrări protetice care să restaureze sau să îmbunătăţească fizionomia individului.

inainte-si-dupa-implant-dentar-estetica

  • Tratament Endodontic: În unele cazuri, dinţii care joacă un rol important în estetică, precum cei din faţă, prezintă distructii coronare foarte mari sau tratamente endodotice vechi care au fost realizate greşit şi pot pune în pericol o viitoare restaurare a dintelui respectiv ca parte a tratamentului integral. Aceste situaţii impun un nou tratament de canal al dintelui sau dinţilor respectiv.
  • Tratamente provizorii: Dacă planul de tratament este unul complex şi implică mai multe etape şi/sau mai multe specializări dentare sunt impuse unele restaurări provizorii care să conserve infrastructura viitoarelor lucrări protetice sau să refacă înfăţişarea până când tratamentul final poate fi aplicat.
  • Acid hialuronic: Buzele sunt un alt element important pentru a obtine zambetul de Hollywood care poate fi corectat sau îmbunătăţit în cadrul unui cabinet stomatologic. Tot mai multe clinici dentare oferă astăzi posibilitatea ca forma şi volumul buzelor să fie modificate cu ajutorul acidului hialuronic injectat.

Ai o intrebare despre estetica dentara ?

Cauti un specialist in estetica in orasul tau?

Comentarii