Perioada 6-9 ani este cea mai importantă din cadrul dezvoltării oro-dentare a copilului. Depistarea anomaliilor cât mai devreme creşte rata de succes a tratamentului ce urmează a fi instaurat şi asigură cel mai bun rezultat final ce poate fi obţinut în urma aplicării metodelor de tratament. Între 6 şi 9 ani erup incisivii, atât cei de sus, maxilari, cât şi cei de jos, mandibulari. Cei doi dinţi din centru se numesc incisivi centrali, iar cei 2 care îi delimitează poartă numele de incisivi laterali. Spre sfârşitul acestui interval, erup şi caninii maxilari. În perioada 6-7 ani erup şi primele măsele definitive, denumite tocmai din acest motiv “molari de 6 ani”. Aceştia sunt foarte importanţi pentru stabilirea relaţiilor corecte între mandibulă şi maxilar şi sunt deseori neglijati şi confundati cu măselele temporare. În continuare va vom prezenta 8 dintre cele mai dese anomalii ce pot fi identificate precoce, uşurând astfel tratamentul:

8. Spaţierea excesivă

Spaţierea apare în jurul vârstei de 4 ani şi persistă până la erupţia completă a primilor dinţi definitivi. Această spaţiere este normală şi se datorează creşterii şi pregătirii maxilarilor pentru  a susţine dinţii permanenţi, mai laţi şi mai voluminoşi decât dintii temporari. Lipsa acestei spaţieri de la vârsta de 4-6 ani poate fi un semn al lipsei de spaţiu pentru dinţii definitivi, fiind un semn precoce al celei de-a doua anomalii din această listă, înghesuirea dentară. Evidentă mai ales în zona incisivilor centrali maxilari, spaţierea ar trebui să dispară odată cu erupţia celor 4 incisivi centrali maxilari, adică în jurul vârstei de 7 ani. Spaţierea poate fi cauzată şi de anodonţii, care reprezintă lipsa mugurilor dinţilor definitivi.

7. Înghesuirea dinţilor

Aşa cum am precizat şi la punctul anterior, lipsa spaţierii fiziologice de la 4-6 ani este un semn al unei neconcordanţe între dezvoltarea maxilarelor şi momentul erupţiei dinţilor, tratamentul ortodontic fiind necesar. Pe lângă deficitul de ordin estetic, dinţii înghesuiţi reprezintă un obstacol în calea igienizării corecte, asigurând un teren propice apariţiei cariilor dentare.

6. Inocluzia în zona frontală

Prin inocluzie se înţelege lipsa contactului între dinţii de sus şi cei de jos, spaţiul rămas gol între cele două arcade dentare fiind un obstacol atât de ordin fizionomic, cât şi funcţional. Printre cei mai uzuali factori care produc această anomalie se regăsesc sugerea degetului, sugerea buzei, interpunerea limbii între dinţi, sugerea şi interpunerea altor obiecte, rahitismul etc.

5. Muşcătura adâncă

Cunoscută şi sub numele de ocluzie adâncă sau ocluzie acoperită, se caracterizează prin supraacoperirea dinţilor inferiori de către cei superiori. În mod normal, dinţii de sus ar trebui să îi acopere pe cei de jos cu 1/3 din dimensiunea lor verticală.  

4. Ocluzia încrucişată

În mod normal, dinţii superiori îi circumscriu pe cei inferiori, atât la nivelul dinţilor frontali, cât şi la nivelul celor laterali. Ocluzia încrucişată presupune schimbarea acestui raport. Anomalia poate apărea din cauza unor factori multipli: existenţa concomitent pe arcadă a dinţilor temporari şi permanenţi, sugerea degetului şi alte obiceiuri vicioase etc.

3. Ocluzia inversă

Ca şi ocluzia încrucişată, reprezintă inversarea raportului normal de circumscrierea a dinţilor mandibulari de către cei maxilari. Cauzele apariţiei sunt variate, printre ele numărându-se excesul de creştere a mandibulei, poziţia anterioară a mandibulei, dezvoltarea insuficientă a maxilarului, sau obiceiuri vicioase. Tratamentul diferă în funcţie de gradul de severitate şi variază de la tratament ortodontic simplu până la intervenţii chirurgicale ortognate.

 2. Prodentia (Protruzia/Overjetul)

O anomalie ce se observă la nivelul incisivilor maxilari, în special cei centrali, care sunt înclinaţi înspre în faţă.  Se poate asocia cu înclinarea în spate a incisivilor inferiori. Această situaţie poate fi observată mai ales la copii cu respiraţie orală sau cu obiceiuri vicioase de genul sugerii degetului mare.

1. Erupţia în poziţie anormală

Erupţia în poziţii anormale reprezintă erupţia dinţilor înafara liniilor arcadelor dentare şi se manifestă în special la nivelul caninilor, fiind ultimii dinţi din zona frontală care erup, sau mai rar, la nivelul incisivilor laterali. Tratamentul ortodontic trebuie instituit pentru a readuce dintele pe arcadă, fiind ideal să fie instaurat cât mai timpuriu, în timpul dezvoltării maxilarelor.   Indiferent de tipul de anomalie pe care îl observaţi la copilul dumneavoastră, consultaţiile stomatologice bianuale în această perioada sunt imperios necesare pentru ţinerea sub observaţie a erupţiei dentare şi dezvoltării maxilarelor, alături de depistarea precoce a cariilor şi altor deficienţe care, cu cât sunt tratate mai devreme, cu atât vor avea parte de un grad mai mare de succes şi îl vor ajută pe cel mic să se obişnuiască cu stomatologul şi cu vizitele periodice în clinică stomatologică.