Meziodensul  reprezintă o anomalie dentară caracterizată prin apariţia unui dinte supranumerar, cu tendinţa de a se poziţiona spre linia mediană . Acest dinte este unicuspidat, având, de asemenea,  o singură rădăcina şi prezintă  o formă atipică, cea mai frecvent întâlnită fiind cea conică. În majoritatea situaţiilor apare un dinte unic, dar există posibilitatea apariţiei a 2, 3, sau chiar 4 dinţi supranumerari, care fie sunt situaţi în poziţia normală a dinţilor, fie sunt dispuşi ectopic. Nu este obligatoriu ca dintele să erupă pe arcadă, acesta rămânând inclus, caz în care va apărea malpozitia incisivilor. Ce cauze pot determina apariatia meziodensului? Această anomalie dentară de număr are drept etiologie atât factori de mediu, cum ar fi despicătura labio-palatină, precum şi anumiţi factori genetici. Argumentele care susţin implicarea genetică în apariţia meziodensului sunt prezenţa simultană a acestuia la gemenii monozigoţi, tendinţa intrafamiliala de a dezvolta dinţi supranumerari, precum şi asocierea acestuia cu anumite anomalii genetice. Cum apare meziodensul? Teoriile privind dezvoltarea meziodensului sunt în continuare contradictorii şi cuprind:

1. Teoria conform căreia lama dentară întreţine o activitate excesivă în zona unui dinte care aparţine dentiţiei normale, ceea ce va determina apariţia unui nou mugure dentar.
2. Teoria atavică. Aceasta susţine întoarcerea la formulele dentare anterioare, asemănătoare cu cele ale primatelor.
3. Teoria scindării mugurilor dentari  rezultând doi dinţi care evoluează pe cont propriu. Limita acestei teorii o constituie faptul că dinţii supranumerari au de obicei forme diferite de ce normali, fiind şi mai mici.
4. Există încă o teorie care susţine reactivitatea resturilor epiteliale rămase după dezintegrarea lamei dentare.

Erupţia meziodensului poate precede, însoţi sau urma apariţiei incisivilor centrali superiori. În principal, apare un jurul vârstei de 6-7 ani, ceea ce face dificilă încadrarea lui în cadrul dentiţiei temporare sau definitive. Prevalenţa meziodensului se încadrează în limitele 0.15-1.9%, fiind întâlnit de 2 ori mai frecvent la bărbaţi decât la femei. Deoarece între meziodens şi incisivii centrali există rapoarte spaţiale aflate în strânsă legătură, apariţia lui pe arcadă va duce la una din următoarele situaţii:

• Erupţia meziodensului înaintea incisivilor va determina, dacă nu se va realiza extracţia dintelui supranumerar, erupţia întârziată sau erupţia într-o poziţie vestibularizata a incisivilor.
• Dacă meziodensul şi incisivii centrali au erupt în aceeaşi perioadă, meziodensul va lua locul incisivilor. Din lipsă de spaţiu, incisivii vor ocupa o poztie oralizata, distalizata sau vor fi rotiţi la 180°.
• Incisivii centrali erupţi anterior meziodensului îl vor ghida spre o poziţie palatinală.
• Există situaţii în care meziodensul rămâne inclus, cauzând incluzia incisivului central sau erupţia într-o poziţie anormală a acestuia.

Conduita terapeutică variază în funcţie de consecinţele pe care apariţia meziodensului le are asupra fizionomiei şi funcţionalităţii dentare. Această poate cuprinde extracţia dintelui supranumerar, redresarea ortodontică şi eventual tracţiunea pe arcadă a dintelui inclus. Aceste procedusi sunt contraindicate totuşi atunci când dinţii supranumerari au o poziţie favorabilă pe arcadă şi se încadrează în ansamblul acesteia. Pentru realizarea planului de tratament, va fi necesară şi evaluarea radiologică, prin intermediul ortopantomogramei.