folosirea listerineiFolosirea apei de gură a devenit, pentru mulţi dintre noi, un gest reflex ce urmează  firesc după periajul dentar. Ştim deja de ce este bine să folosim apa de gură şi beneficiile ei în ceea ce priveşte protecţia anticarie, prevenţia parodontozei şi, bineînţeles, respiraţia mereu proaspătă. Dar pentru că apa de gură este un produs atât de utilizat şi de îndrăgit, trebuie să fim bine informaţi despre ce conţine şi ce rol are fiecare ingredient.

Unul dintre cele mai comune ingrediente ale unei ape de gură este alcoolul sau etanolul. Acţiunea antibacteriana a alcoolului se exercită prin degradarea enzimelor şi proteinelor intracelulare şi deshidratarea celulei bacteriene din placa dentară.

În ciuda eficienţei dovedite a apelor de gură cu alcool, această substanţă chimică are anumite efecte adverse la nivelul cavităţii orale, unele deloc neglijabile, ce pot influenţa negativ bunăstarea mucosei orale.

Cauzele cancerului din zona orală1. Unul dintre cele mai temute efecte adverse ale alcoolului este cancerul oral. Au existat studii care au raportat o asociere între utilizarea pe termen lung a apelor de gură şi incidenţa cancerelor orale. Astfel, se pare ca cei care au folosit apa de gură de mai mult de 2 ori pe zi au avut un risc de 6 ori mai mare de a dezvolta un carcinom cu celule scuamoase faţă de cei care nu foloseau acest produs. Acest studiu nu făcea însă distincţia între ape de gură cu şi fără alcool, deci specificitatea lui a fost pusă la îndoială.

În schimb, studii care au facut clar această diferenţă au obţinut rezultate contradictorii, aşa că relaţia de cauzalitate între apele de gură pe bază de alcool şi cancerul oral nu a putut fi confirmată sau infirmată.

Pe de altă parte, subiecţii fumători care au folosit des apă de gură pe bază de alcool au avut un risc semnificativ crescut de a dezvolta carcinom. Explicaţia fenomenului, pe lângă efectul toxic direct al tutunului, se referă şi la distrugerea „bacteriilor bune” din cavitatea bucală şi dezechilibrarea ecosistemului natural ce participă la menţinerea unei bune sănătăţi orale.

2. Un alt efect advers des întălnit la utilizatorii de apă de gură alcoolică este xerostomia, acea senzaţie de gură uscată. Deshidratare pe care o produce alcoolul nu se răsfrânge doar asupra bacteriilor, ci şi asupra celulelor epiteliale ale mucoasei şi asupra glandelor salivare minore răspândite pe toată suprafaţa mucoasei. Consecinţele sunt:

  • vulnerabilitatea mucoasei în faţa infecţiilor bacteriene şi fungice (vezi „Candidoza orală„) prin diminuarea factorilor de protecţie salivari (vezi şi „Rolurile salivei„).
  • scade clearance-ul bacteriilor nocive şi al produşilor lor de metabolism, ceea ce se traduce printr-o frecvenţă şi severitate mai mare a cariei dentare, bolii parodontale sau a halitozei.
  • dificultăţi la vorbire, masticaţie şi deglutiţie, ce pot atrage după sine carenţe nutriţionale

alcool copii3. Categoric, apele de gură cu alcool  NU vor fi folosite de copii, chiar dacă aceştia sunt destul de mari pentru a putea clăti fără să înghită conţinutul rezultat. Conţinutul în alcool al unui singur flacon este suficient pentru a produce o intoxicaţie severă care se recunoaşte prin:

  • stare de confuzie, stupoare, pierderea stării de conştienţă până la comă
  • stare de greaţă,vomă
  • convulsii
  • bradipnee ( scade frecvenţa respiraţiei)
  • paloare, cianoză, ca urmare a lipsei de oxigen

Atenţie! Chiar dacă dumneavoastră folosiţi acest produs, asiguraţi-vă că îl depozitaţi într-un loc care să nu fie la îndemâna copiilor!

Alte persoane cărora le este interzisă apa de gură cu un conţinut mare de alcool sunt: femeile însărcinate, consumatorii cronici de alcool, vârstnicii, persoanele care au beneficiat de un transplant de organ sau măduvă osoasă.

În concluzie, apa de gură cu alcool pare să aibe mai multe neajunsuri decât beneficii, iar consumul ei ar trebui limitat pe termen lung, mai ales în contextul existenţei alternativelor non-alcoolice (clorhexidină) sau a celor cu un continut redus de alcool (ape de gură cu listerină).