Antibioprofilaxia este indicată ca procedură de rutină în cazul tratamentelor stomatologice care prezintă un potenţial crescut de declanşare a unei bacteriemii (pătrunderea unor microorganisme orale în circulaţia sanguină), prevenind astfel posibile complicaţii grave la pacienţii cu condiţii predispozante, precum endocardita infecţioasă, abcesul cerebral, abcesul hepatic.antibioprofilaxia

Ce poate declanşa bacteriemia?

Extracţia dentară prezintă cel mai mare risc de bacteriemie, dar mai pot fi incriminate şi intervenţiile chirurgicale parodontale sau periapicale, detartrajul şi planarea radiculară, aplicarea implantelor, anestezia intraligamentara. În cadrul acestor intervenţii antibioprofilaxia este obligatorie!

Chiar şi unele activităţi obişnuite precum masticaţia, periajul, folosirea aţei dentare, folosirea scobitorilor prezintă un anumit risc de bacteriemie.

Un risc mai scăzut de bacteriemie prezintă tratamentul endodontic, plasarea digii, aplicarea aparatelor ortodontice, a protezelor, amprentarea, îndepărtarea firelor de sutură, în cazul cărora nici nu este recomandată antibioprofilaxia.

stafaur2În general, bacteriemia este produsă de un singur microorganism, cel mai frecvent implicat fiind Streptococcus viridans, dar mai pot apărea şi alte specii microbiene: Staphylococcus aureus, Veillonella, Fusobacterium, Bacteroides, Actinomyces.

Un organism sănătos poate combate bacteriemia prin intervenţia sistemului imun de apărare, dar există şi pacienţi la care microorganismele pătrunse în sânge pot produce complicaţii, profilaxia cu antibiotice reducând drastic acest risc.

Pacienţii cu risc înalt sunt cei cu proteze valvulare cardiace, endocardite infecţioase în antecedente, boli congenitale cianogene complexe, transplant cardiac, şunturi pulmonare construite chirurgical.

Pacienţii cu risc moderat sunt acei pacienţi care prezintă disfuncţii valvulare dobândite, proteze vasculare, cardiomiopatie hipertrofică, cancer, diabet zaharat insulino-dependent (tip I), hemofilie, malnutriţie, transplant renal, hemodializă.

Bacteriemiile importante pot produce endocardită infecţioasă, o boală gravă, caracterizată prin apariţia unor leziuni vegetante sau ulcero-vegetante la nivelul endoteliului valvular sau al altor structuri cardiace, determinând deteriorări structurale şi funcţionale ale cordului. În plus, vegetaţiile se pot desprinde, producând embolii sistemice. Poate debuta brusc sau mai lent şi poate avea oendocardita evoluţie prelungită sau fulminantă. Netratată, această boală are potenţial mortal.

Din păcate, cea mai importantă bacteriemie asociată endocarditei infecţioase este cea de origine stomatologică, fapt ce accentuează importanţa antibioprofilaxiei, o procedură simplă, dar cu implicaţii vitale.

Microorganismele implicate în endocardita infecţioasă variază de la bacterii, fungi, virusuri, ricketsii. Dintre bacterii, Staphylococcus aureus are o patogenitate crescută şi produce endocardita bacteriană acută, iar Streptococcus viridans, cu patogenitate mai redusă, este principalul agent incriminat în apariţia endocarditei bacteriene subacute.

Un procent crescut din cazurile de endocardită infecţioasă au origine dentară!

Schema de antibioprofilaxie pentru pacienţii la risc:

  • Amoxicilină oral (per os) cu 30 de minute înaintea intervenţiei stomatologice şi la 6 ore după prima doză
  • Că alternativă, se poate administra Ampicilină parenteral (injectabilă intramuscular sau intravenos), în acelaşi regim
  • Pacienţilor alergici la Amoxicilna, Ampicilină, Penicilină li se recomandă Eritromicină sau Clindamicina

Administrarea antibioticelor în scop profilactic, în aceeaşi zi cu manopera stomatologică este suficientă pentru înlăturarea riscului complicaţiilor mai sus menţionate. Administrarea pe durata mai multor zile pre- şi postoperator s-a dovedit a fi ineficientă şi mai mult decât atât, implică riscul de a dezvolta rezistenţă bacteriană.