anomalii dentare de numarAnomaliile dentare întâlnite la om sunt clasificate în anomalii cu lipsă de substanţă sau fără lipsă de substanţă. În următoarele articole vom aborda anomaliile dentare fără lipsă de substanţă din care fac parte anomaliile dentare de număr, de formă, de volum şi de poziţie.

Aşa cum le spune numele, anomaliile de număr constau în modificarea numărului unităţilor dentare din cavitatea bucală. Aceste anomalii sunt consecinţa unor disfuncţii din faza de formare a mugurilor dentari şi pot modifica numărul dinţilor fie în număr mai mare, fie în număr mai mic.

Anodonţia reprezintă lipsa unuia sau mai multor dinţi de pe arcadă ca urmare a lipsei formării mugurilor corespunzători. Anodonţia parţială, a cel puţin un dinte definitiv, este cea mai des întâlnită anomalie dentară. Este cel mai frecvent întâlnită la nivelul incisivului lateral, a premolarului 2 sau a molarului de minte. Lipsa acestor dinţi poate provoca disfuncţii masticatorii, deficienţe de vorbire, probleme estetice şi nu în ultimul rând, malocluzie. În funcţie de localizarea absenţei dintelui, tratarea acestor cazuri se poate face prin implant dentar sau punţi dentare, în special pentru rezolvarea problemei estetice în cazul absenţei incisivului lateral.

anodontiaAnodonţia totală este o boală genetică rară care se caracterizează prin absenta congenitală a tutror dinţilor de pe arcadă, temporari sau definitivi. Foarte rar este cazul în care anodonţia totală apare izolat de alte simptome. De obicei ea este însoţită de patologii la nivelul pielii sau nervilor în cadrul unui sindrom.  Tratamentul acestor cazuri este foarte complex. Încă de la vârste foarte fragede copii vor fi nevoiţi să poarte proteze totale. Acestea vor fi schimbate la intervale regulate pentru a permite creşterea normală a maxilarelor. În caz contrar, arcadele dentare şi bolta palatină nu se or putea dezvolta în concordanţă cu celelalte oase ale feţei.

Anomaliile dentare de număr pot fi reprezentate şi de dinţi supranumerari. Aceştia pot erupe pe arcadă, dar pot să fie şi incluşi. În ambele cazuri se asociază cu îngrămădiri dentare. Forma dinţilor supranumerari poate fi diversă: de dinte suplementar (când are aceeaşi formă cu grupul dentar din care face parte), de tubercul, conică, odontom compus (dinţi nanici multiplii) şi odontom complex (masă dezorganizată de ţesut dentar).

În funcţie de poziţie există trei cazuri: meziodens, paramolar sau distomolar. Cel mai des întâlnit este meziodensul: un dinte malformat, de formă conică, situat între cei doi incisivi centrali maxilari.

Cazurile de dinţi supranumerari sunt tratate prin extracţii dentare, tratament ortodontic sau chiar chirurgical în cazul dinţilor supranumerari incluşi.