AnchiloglosiaAnchiloglosia reprezintă o patologie orală congenitală a frenului lingual () – acesta este anormal de scurt şi îngroşat. Frenul lingual este ţesutul care ataşează partea inferioară a limbii de planşeul bucal (baza cavităţii orale). Malformaţia poate fi transmisă ereditar şi în cazuri mai rare prezente în cadrul unor sindroame. Mai frecvent această patologie apare la copiii a căror mame au consumat cocaină în timpul sarcinii sau la copii care prezintă şi alte afecţiuni congenitale ale feţei şi cavităţii orale (cum ar fi “gura de lup”).

Anchiloglosia poate avea diferite grade de severitate, de la o simplă membrană mucoasă la anchiloglosie completă, unde limba este legată pe toată lungimea de planşeul bucal. Hazelbaker a determinat o modalitate de evaluare a rolului şi funcţiilor frenului lingual. Frenul va fi urmărit în mişcarea de lateralitate, în mişcarea de extensie a limbii, în mişcarea de ridicare a limbii, în protruzia ei spre anterior şi măsurată mărirea lungimea limbii atunci când este ridicată. Fiecare dintre aceste mişcări oferă un grad de mobilitate al limbii. (Gradul 0, cel mai mic, până la gradul 2, cel mai mare).

Clasificarea anchiloglosiei după Kotlow este împărţită în anchiloglosie uşoară, moderată, severă şi completă, în funcţie de lungimea măsurată între vârful limbii şi punctual de fixare a frenului lingual.

Cum ne dăm seama de prezenţa anchiloglosiei?

limba fixata La unii copii această malformaţie poate fi asimptomatică, la alţii putând determina o alimentaţie dificilă, tulburări de vorbire şi problem de ordin personal sau psihologic. Nou-născuţii pot prezenta dificultăţi de supt şi creştere redusă în greutate. Aceste probleme ar trebui să dispară odată cu introducerea alimentaţiei solide în dieta copilului. În cazul în care nu se produce o adaptare la frenul scurt, copilul poate prezenta un spaţiu între incisivii inferiori deoarece frenul lingual protruzează în timpul vorbirii, imposibilitatea de a mânca îngheţată la cornet, de a îndepărta mâncarea dintre dinţi sau chiar de a atinge buzele, limba sub formă de inimă în timpul protruziei, senzaţie de discomfort sau tăietură sub limbă şi dificultate în a cânta la instrumente musicale de suflat. Deoarece în copilărie începe şi vorbirea, copilul poate întâmpina dificultate în articularea suntelor care necesită ridicarea limbii (d, l, n, r, t şi z). La adulţi simptomele sunt foarte rar prezente, dar când apar acestea constituie incapacitate de a protrude limba peste incisivii inferiori şi dificultate în purtarea danturii false, deoarece frenul o va destabiliza la mişcările limbii.

Tratamentul acestei malformaţii poate să nu fie necesar în cazul în care nu este influenţată folosirea normală a aparatului dento-maxilar, realizându-se o adaptare a acestuia.  Totuşi există situaţii în care se indică tratament chirurgical:

  • La nou-născuţii care nu pot fi alimentaţi corespunzător din cauza defectului;
  • Atunci când se creează condiţii favorabile instalării unor anomalii dento-maxilare;
  • În tulburările de vorbire;
  • Când prezintă punctul de plecare al unor afecţiuni generale: tulburări de nutriţie, tulburări ale aparatului gastro-intestinal, sforăitul, dificultatea respiraţiei în timpul somnului
  • Incomodităţi de ordin social.

Incidenţa anchiloglosiei a fost observată a fi de trei ori mai mare la bărbaţi, fiind înregistrat un procent de 4.8% cazuri în rândurile populaţiei.