probleme implant dentarPeriimplantita constă într-un proces inflamator ce afectează ţesuturile moi ( gingia) şi duri ( osul alveolar) ce înconjoară rădăcina artificială a implantului dentar. Această afecţiune este asociată cu pierderi ale osului ce susţine implantul, sângerari la sondare sau aparent fără motiv şi ocazional supuraţie (puroi). Etiopatologia periimplantitei este complexă, asociată cu o varietate de factori ce afectează împrejurimile implantului.

Pentru alte detalii legate de cum se manifestă, de ce apare şi  diagnosticul periimplantitei va recomand: “ Periimplantita

În literatura de specialitate din Statele Unite ale Americii se discută multe tipuri de tratament iar cele mai multe se axează pe îndepărtarea agentului contaminant de la suprafaţa implantului. Aceste tratamente pot include:

  • Monoterapie prin administrare de antibiotice pe cale sistemică;
  • Debridare mecanică ( deschidere largă a unei colecţii de puroi sau a unei plăgi) cu sau fără administrare de antibiotice ;
  • Debridare mecanică cu sau fără administrarea unor medicamente local (clătiri cu clorhexidină);
  • Debridare mecanică în combinaţie cu decontaminare  efectuată cu ajutorul laserului;
  • Debridare chirurgicală urmată de regenerare osoasă gidată, pentru a restaura defectele de os şi/sau ţesut moale.

Se pare că, până în acest moment cel mai mare succes îl are metodă în care se folosesc grefe osoase.

Tratamentul periimplantitei depinde şi de severitatea acesteia, dacă este vorba de mucozită, stadiu în care este afectată doar  mucoasa gingivală, se poate apela la una dintre primele metode menţionate dar rezultatele obţinute prin simpla administrare de antibiotice pe cale generale şi de substanţe antiseptice local arată că riscul de recontaminare este destul de mare (10-25 % din cazuri).

tratament periimplantitaDacă boala a evoluat deja spre stadiul de periimplantită, studiile arată că intervenţia chirurgicală şi remodelarea osoasă sunt indispensabile.  Managementul ideal al periimplantitei ar trebui să se concentreze atât pe controlul infecţiei cât şi pe regenerarea suportului osos pierdut. Până în prezent, s-a demonstrat  că tratamentul nechirurgical al periimplantitei este imprevizibil, iar folosirea egenţilor chimici, cum ar fi clorhexidina au doar efecte limitate asupra parametrilor clinici şi microbiologici. Antibioticele administrate pe cale sistemică ce ţintesc în special microorganisme gram- negativ anaerobe pot veni în ajutor, prin reducerea sângerării la sondare  sau dispariţia altor semen clinice dar nu pot rezolva singure problema iar efectele benefice sunt sesizate după perioade lungi de timp (5-8 luni).

PeriimplantitaÎn acest sens, se poate afirma că tratamentul periimplantitei nu poate fi generalizat şi nici garantat 100% deoarece succesul acestuia depinde de foarte multe variabile ce nu ţin doar de corectitudinea cu care sunt aplicate metodele de tratament, sau de pregătirea medicului . Vicii precum fumatul sau consumul de alcool pot juca un rol marcant atât în apariţia periimplantitei cât şi în timpul terapiei.  Un alt rol major îl joacă alimentaţia şi alte variabile precum unele boli sistemice ( diabetul zaharat, SIDA, cancerul sau boli rare ereditare) care pot înfluienţa viteza cu care evoluează procesul inflamator. La fel de important este şi momentul în care pacientul depistează apariţia bolii şi se prezintă la medic. În funcţie de gradul în care sunt afectate structurile din vecinătatea implantului se vor impune diferite atitudini terapeutice. De aici se trage şi importanţa majoră a vizitelor periodice impuse de stomatolog dar neglijate de către mulţi dintre pacienţi.

 Singura certitudine care poate fi luată în calcul este faptul că decontaminarea bacteriană a zonei afectate de periimplantita este esenţială în cadrul tratamentului.