De ce ne pierdem dinţii atât de repede?

Una din cauze este parodontoza –  o infecţie cronică a ţesutului parodontal, datorită florei bacteriene din cavitatea orală. Ca şi orice altă boală, prezintă stadii incipiente care se agravează în lipsa tratamentului.

La controlul stomatologic se vor măsura indicii de placă bacteriană, se va aprecia sângerarea şi retracţia gingivală. De asemenea se va verifica tehnica de periaj a pacientului. În urma acestor manopere, se va determina gradul de igienă orală şi se va concepe un plan de tratament. Tratamentul parodontozei este unul complex, care diferă în funcţie de stadiul acesteia.

La început, când este prezentă gingivita, tratamentul constă în detartraj (în cazul prezenţei tartrului) şi periaj profesional. Un rol foarte important în această etapă în are clorhexidina – un foarte bun antiseptic cu efect bactericid sau bacteriostatic. Crucial în reuşita acestui tratament este igiena orală personală a pacientului. Trebuie introduse în rutina zilnică, dacă nu sunt prezente deja, aţa dentară şi apa de gură cu clorhexidină.

tratament parodontozaÎn parodontita superficială, sunt prezente retracţiile gingivale şi pungile parodontale adevărate. Pe lângă tratamentele care se realizează în cabinetul stomatologic (aplicaţii locale de antiinflamatoare, chiuretaj parodontal – manoperă chirurgicală etc.), puteţi realiza un periaj care să favorizeze vindecarea ţesuturilor. Tehnica de periaj recomandată în caz de recesiuni gingivale sau expuneri radiculare este tehnica modificată Stillman. Cum se realizează? Peria de dinţi se poziţionează orizonzal, dar nu perpendiculară pe dinţi, ci uşor înclinată. Perii periuţei trebuie să fie plasaţi pe gingie şi zona cervicală (aproape de gingie) a dinţilor. Scopul este de a insera câteva perii între dinte şi gingie, acolo unde sunt acumulaţi microbii. Trebuie aplicată o mişcare vibratorie, fără mişcarea periilor de pe loc. (mişcare înainte-înapoi, 20 de vibraţii). După realizarea acestor mişcări vibratorii vom duce peria de dinţi de la gingie spre suprafaţa liberă ocluzală printr-o mişcare de rotaţie. Se va repeta mişcarea până igienizăm toţi dinţii. Restul suprafeţelor dentare se periază ca deobicei. Un lucru la care trebuie să fim foarte atenţie este presiunea care o aplicăm în timpul periajului. Trebuie să fie o presiune moderată, altfel riscăm să rănim ţesutul parodontal.

tratamentul parodontozeiDacă s-a ajuns în ultimul stadiu al parodontozei, variantele de tratament cu păstrarea dinţilor rămaşi nu sunt prea multe. Dinţii sunt foarte slab implantaţi în alveolele dentare şi prezintă un grad de mobilitate foarte ridicat. De cele mai multe ori este indicată extracţia tutoror dinţilor afectaţi şi înlocuirea acestora cu proteze fixe sau mobilizabile. Dacă situaţia clinică permite acest lucru, se poate realiza şi implant dentar.

Ce trebuie să ţinem minte este următorul lucru: igiena personală a cavităţii orale este cea mai importantă. Totuşi, în cazul în care patologia ţesutului parodontal se instalează, trebuie să ne prezentăm cât mai repede în cabinetul dentar pentru un consult de specialitate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!